Cinematografia franceză
v • d • m Cinematografia franceză: Regizori • Actori |
|---|
 |
| Listă de filme franceze |
| 1892–1909 |
| Anii 1910 |
| 1910 1911 1912 1913 1914 1915 1916 1917 1918 1919 |
| Anii 1920 |
| 1920 1921 1922 1923 1924 1925 1926 1927 1928 1929 |
| Anii 1930 |
| 1930 1931 1932 1933 1934 1935 1936 1937 1938 1939 |
| Anii 1940 |
| 1940 1941 1942 1943 1944 1945 1946 1947 1948 1949 |
| Anii 1950 |
| 1950 1951 1952 1953 1954 1955 1956 1957 1958 1959 |
| Anii 1960 |
| 1960 1961 1962 1963 1964 1965 1966 1967 1968 1969 |
| Anii 1970 |
| 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 |
| Anii 1980 |
| 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 |
| Anii 1990 |
| 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 |
| Anii 2000 |
| 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 |
| Anii 2010 |
| 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 |
| Anii 2020 |
| 2020 2021 |
Cinematografia franceză cuprinde arta cinematografică și filmele de creație realizate în Franța sau de regizori de film francezi din străinătate.
Mai multe mișcări cinematografice importante, inclusiv Nouvelle Vague, au început din Franța. Este remarcat pentru că are o industrie cinematografică deosebit de puternică, în parte datorită protecțiilor oferite de guvernul francez.[1]
Pe lângă tradiția sa cinematografică puternică și inovatoare, Franța a fost și un loc de întâlnire pentru artiști din întreaga Europă și din întreaga lume. Din acest motiv, cinematografia franceză este uneori împletită cu cinematografia națiunilor străine. Regizori din națiuni precum Polonia (Roman Polanski, Krzysztof Kieślowski și Andrzej Żuławski), Argentina (Gaspar Noé și Edgardo Cozarinsky), Rusia (Alexandre Alexeieff, Anatole Litvak), Austria (Michael Haneke) și Georgia (Géla Babluani, Otar Iosselian) sunt proeminenți în rândurile cinematografiei franceze. În schimb, regizorii francezi au avut cariere prolifice și influente în alte țări, precum Luc Besson, Jacques Tourneur sau Francis Veber în Statele Unite.
Un alt element care susține acest fapt este că Parisul are cea mai mare densitate de cinematografe din lume, măsurată prin numărul de cinematografe pe locuitor[2] și că, în majoritatea cinematografelor din „centrul Parisului”, filme străine care ar fi izolate în „case de artă” cinematografe din alte locuri sunt prezentate alături de lucrări „mainstream”. Philippe Binant a realizat, pe 2 februarie 2000, prima proiecție de cinema digital din Europa, cu tehnologia DLP CINEMA dezvoltată de Texas Instruments, la Paris.[3][4][5] Parisul se mândrește, de asemenea, cu Cité du cinéma, un studio major din nordul orașului, și Disney Studio, un parc tematic dedicat cinematografiei și al treilea parc tematic din apropierea orașului, după Disneyland și Parc Asterix.[6]
Franța are cea mai de succes industrie cinematografică din Europa în ceea ce privește numărul de filme produse pe an, cu un record de 300 de lungmetraje produse în 2015.[7] Franța este, de asemenea, una dintre puținele țări în care producțiile non-americane au cea mai mare pondere: filmele americane au reprezentat doar 44,9% din totalul premierelor din 2014. Acest lucru se datorează în mare măsură puterii comerciale a producțiilor interne, care au reprezentat 44,5% din premiere în 2014 (35,5% în 2015; 35,3% în 2016).[8] De asemenea, industria cinematografică franceză este mai aproape de a fi complet autosuficientă decât orice altă țară din Europa, recuperând aproximativ 80–90% din costuri din veniturile generate numai pe piața internă.[9]
În 2013, Franța a fost al doilea cel mai mare exportator de filme din lume, după Statele Unite.[10] Un studiu din aprilie 2014 a arătat imaginea pozitivă pe care cinematografia franceză o menține în întreaga lume, fiind cea mai apreciată după cinematografia americană.[10]
O temă preferată a fost Revoluția Franceză, cu sute de titluri.[11][12][13][14][15]
Companii de distribuție și producție
- Ad Vitam
- Alfama Films
- ARP Sélection
- Bac Films
- Diaphana Films
- EuropaCorp
- Gaumont
- Haut et Court
- KMBO
- Le Pacte
- Les Films du Losange
- Mars Films
- MK2
- Pan-Européenne
- Pathé
- Pyramide Distribution
- Rezo Films
- SND Films
- StudioCanal
- UGC
- Wild Bunch
Note
- ^ Alan Riding (). „The Birthplace Celebrates Film's Big 1-0-0”. The New York Times. Arhivat din original la .
- ^ 20 questions about studying in France Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ Cahiers du cinéma, n°hors-série, Paris, April 2000, p. 32 (cf. also Histoire des communications, 2011, p. 10. Arhivat în , la Wayback Machine.).
- ^ Cf. Binant, " Au cœur de la projection numérique ", Actions, 29, Kodak, Paris, 2007, p. 12. Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ Claude Forest, « De la pellicule aux pixels : l'anomie des exploitants de salles de cinéma », in Laurent Creton, Kira Kitsopanidou (sous la direction de), Les salles de cinéma : enjeux, défis et perspectives, Armand Colin / Recherche, Paris, 2013, p. 116. Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ „Paris cinema” (în engleză). Accesat în .
- ^ „CNC – flux”. www.cnc.fr. Arhivat din original la .
- ^ „CNC – fréquentation cinématographique”. www.cnc.fr. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „The French System and Managing Co-productions”. Skillset. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b „Archived copy”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Casey Harison, "The French Revolution on Film: American and French Perspectives." The History Teacher 38.3 (2005): 299-324. online[nefuncțională]
- ^ Leger Grindon, "Hollywood history and the French Revolution: from The Bastille to The Black Book." Velvet Light Trap (1991): 32-49.
- ^ Robert M. Maniquis, "The French Revolution and the Cinema: Problems in Filmography." Primary Sources & Original Works 1.1-2 (1992): 57-77.
- ^ Antoine de Baecque, "Robespierre au cinéma." Rencontres (2014): 271-281.
- ^ Pascal Dupuy. "La Diffusion des stéréotypes révolutionnaires dans la littérature et le cinéma anglo-saxons (1789-1989)." Annales historiques de la Révolution française (1996) pp. 511-528.
| |||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||
