Comisia Trilaterală

Comisia Trilaterală este o asociație particulară cu caracter secret înființată (organizatori de conflicte si razboaie) în 1973 de un număr de 300 oameni de afaceri, politicieni, intelectuali cu putere de decizie din trei zone geostrategice: Europa, America și Asia. Grupul a fost fondat din inițiativa bancherului american David Rockefeller[1]. Scopul organizației este asigurarea comunicării și cooperării între statele reprezentate[1]. Membrii asociației (industriași, șefi de bănci, prim-miniștri și membri în diverse guverne ale lumii) sunt considerați de unii drept organism executiv din umbră care ar determina la nivel global deciziile politice luate de guvernele naționale și organizațiile internaționale, fiind astfel cel mai influent grup de lobby din lume[1].

Despre Comisia Trilaterală se spune că este, alături de Consiliul pentru Relații Externe și Grupul Bilderberg, vocea cu ultimul cuvânt în lume[2].

Printre membrii Comisiei Trilaterale: prințul Charles al Marii Britanii, José Manuel Durão Barroso, fost premier al Portugaliei și fost președinte al Comisiei Europene, fostul președinte american Bill Clinton, Tony Blair, fost premier al Marii Britanii, Gerhard Schröder, fost cancelar al Germaniei, Henry Kissinger, fost secretar de stat al SUA și Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate națională al lui Jimmy Carter.

Grupul european al Comisiei Trilaterale cuprinde 150 de membri, proveniți din următoarele state: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Norvegia, Polonia, Portugalia, Cipru, România, Slovenia, Spania, Suedia, Olanda și Marea Britanie. Cei doi membri români sunt Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, (care face parte și dintr-una din structurile de conducere, Comitetul Executiv) și Mihai Tănăsescu reprezentantul României la Fondul Monetar Internațional[2].

Reprezentanții Americii sunt în număr de 107: 85 din S.U.A., 15 din Canada și 7 din Mexic.

Zona Asia-Pacific are 117 membri, mai mult de jumătate dintre aceștia fiind din Japonia. Ceilalți provin din Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Taiwan, Hong Kong și grupul ASEAN (Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore și Thailanda).

Note

  1. ^ a b c Trilaterala care a făcut din București buricul lumii, 17 oct 2010, adevarul.ro, accesat la 17 octombrie 2010
  2. ^ a b Membrii Comisiei Trilaterale au ajuns la București, 17 oct 2010, adevarul.ro, accesat la 17 octombrie 2010

Legături externe

  • www.trilateral.org - Site web oficial
v  d  m
Teoria conspirației și Noua Ordine Mondială
Subiecte
principale
Psihologia
conspirației
Atitudinea polarizării · Disonanță cognitivă · Consolidarea ideilor într-o comunitate · Confirmarea prejudecăților · Controlul evenimentelor · Paranoia · Proiecție psihologică
Noua
Ordine
Mondială
Teoria
steagului
fals
Scufundarea vasului RMS Lusitania (1915) · Incendierea Reichstagului (1933) · Operațiunea Gladio · Incidentul cu nava USS Liberty (1967) · Zborul 103 Pan Am (1988) · Bombele din apartamentele rusești · Bombele din Oklahoma City (1995) · Masacrul din Port Arthur (Australia) (1996) · Zborul 800 TWA (1996) · Teoriile conspirației atentatelor din 11 septembrie 2001 (2001) · Controverse asupra atentatului cu bombă de la Madrid (2004) · Controverse asupra atentatului cu bombă de la Londra (2005)
Teoria
asasinărilor
Eric al V-lea al Danemarcii (1286) · Abraham Lincoln (1865) · Franz Ferdinand (1914) · Phar Lap (1932) · Dag Hammarskjöld (1961) · Marilyn Monroe (1962) · John F. Kennedy (1963) · Malcolm X (1965) · Robert F. Kennedy (1968) · Martin Luther King Jr. (1968) · Juscelino Kubitschek (1976) · Papa Ioan Paul I (1978) · Olof Palme (1986) · Zia-ul-Haq (1988) · Kurt Cobain (1994) · Yitzhak Rabin (1995) · Prințesa Diana (1997) · David Kelly (2003) · Alexander Litvinenko (2006) · Benazir Bhutto (2007) · Michael Jackson (2009) · Osama bin Laden (2011)
Teoria
conspirației
OZN
Alte
teorii
Fenomenul 2012 · Coliziunea cu Nibiru · Programul spațial sovietic (1957-1966) · Prioria din Sion · Proiectul Blue Beam · Moartea lui Paul McCartney (1966) · Acuzații de falsificare a programului Apollo (1969) · Supraviețuirea lui Elvis Presley (1977) · Controlul minții · Originile SIDA · Supraveghere în masă · Surpriza octombrie · Traficul de droguri al CIA · New Coke (1985) · Asediul Waco (1993) · Planul Dulles · SARS (2003) · Reptilieni · Încălzirea globală · Acuzațiile de colaborare a CIA cu Osama bin Laden · Teoriile alternative despre · Cetățenia lui Barack Obama · Religia lui Barack Obama · Lavender Mafia/Homintern/Gay Mafia · Războiul din Vietnam - teoria conspirației · Conspirația Iezuită · Agenții biologici și chimici · Scottish Raj · Teoria conspirației despre Jonestown · Suprimarea energiei libere · Cutremurul din Haiti din 2010 · Teoria conspirației despre Biblie · William Shakespeare · Teoria Oxfordiană · Teoria Baconiană · Teoria Marloviană · Negarea Holocaustului · Dezmembrarea României după 1989 · Chemtrail
Conspirații
verificate
(adevărate)
Afacerea Dreyfus (1894) · Afacerea Des Fiches (1904-1905) · Incidentul Gleiwitz (1939) · Afacerea Lavon (1954) · Scandalul Watergate (1972) · Falsificarea uraniului din Niger (2001) · Proiectul MKULTRA (1975) · COINTELPRO · Operațiunea Mockingbird · Operațiunea Northwoods · Afacerea Contra-Iran  · Scandalul fișierelor secrete
Alte articole
COVID-19 · Georgia Guidestones · Revoluția islandeză din 2009 · Filme documentare: Zeitgeist · Zeitgeist: Addendum · Zeitgeist: Moving Forward · The Illuminati · Secret Space · Thrive · Filme artistice: Capricorn One
Control de autoritate