DN28B

DN28B

28B

Localizare
Lungime totală77.5 km
Județe traversateIași, Botoșani
OrașeHârlău, Flămânzi
Comune traversateIS: Cucuteni, Cotnari, Ceplenița, Scobinți, Deleni
BT: Frumușica, Copălău, Bălușeni, Curtești
Capătul de sudTârgu Frumos
Intersecții DN28 la Târgu Frumos
DN29 la Botoșani
Capătul de nordBotoșani
Modifică text Consultați documentația formatului

DN28B este un drum național din România, care leagă orașul Târgu Frumos și municipiul Botoșani. Acesta mai trece prin orașele Hârlău din județul Iași și Flămânzi din județul Botoșani. Acesta este propus pentru reabilitare în 2018 de CNAIR fiind alocată suma de 57 de milioane de euro.[1] CNAIR a semnat, în data de 20 mai 2020, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la DN28B Târgu Frumos-Botoșani, în lungime de 71,512 kilometri.[2] Licitația a fost câștigată de către asocierea Aqua Parc – Mavgo Holding – Vahostav – Trameco. Fondurile sunt asigurate de Uniunea Europeană. Primele 5 luni ale contractului sunt dedicate proiectării lucrărilor, iar alte 24 luni reprezintă efectuarea efectivă a modernizării. Pentru construcție au licitat 36 de firme prin intermediul a trei asocieri. Pe teritoriul județului Iași vor fi reabilitați 33 km, iar în județului Botoșani 39 km.[3] Pe lângă refacerea drumului, investiția mai cuprinde reabilitarea a opt poduri pe tot traseul și construirea unuia nou.[4]

Următorul drum european urmează DN28B:

Referințe

  1. ^ Accesat la 2 iunie 2019
  2. ^ [1]
  3. ^ CNAIR a semnat contractul pentru reabilitarea drumului Tg Frumos – Botoșani
  4. ^ Constructorul a preluat drumul Botoșani – Târgu Frumos


v  d  m
Autostrăzi și drumuri naționale în România
Autostrăzi
în funcțiune
  • A0
  • A1
  • A2
  • A3
  • A4
  • A6
  • A7
  • A10
planificate
  • A5
  • A8 (Târgu Mureș-Iași)
  • A9
  • A11
  • A13
  • A14
Drumuri expres planificate
Drumuri naționale principale
Ramificații ale DN1
Drumuri naționale secundare între
DN1 și DN2 și ramificații ale lor
Ramificații ale DN2
Drumuri naționale secundare între
DN2 și DN3 și ramificații ale lor
Ramificații ale DN3
Drumuri naționale secundare între
DN3 și DN4 și ramificații ale lor
Drumuri naționale secundare între
DN4 și DN5 și ramificații ale lor
Ramificații ale DN5
Drumuri naționale secundare între
DN5 și DN6 și ramificații ale lor
Ramificații ale DN6
Drumuri naționale secundare între
DN6 și DN7 și ramificații ale lor
Ramificații ale DN7
Drumuri naționale secundare între
DN7 și DN1 și ramificații ale lor
 Acest articol despre un drum din România este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia completându-l.