Factorul Natriuretic Atrial

Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
  • Sunt foarte puține articole (sau chiar niciunul) care se leagă de acesta. Marcat din februarie 2014.
  • Are bibliografia incompletă sau inexistentă. Marcat din februarie 2014.

 Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor.

Factorul natriuretic atrial (ANF), sau peptidul natriuretic atrial (ANP), este un hormon vasodilatator secretat de celulele musculare atriale ale inimii. Acesta este implicat în reglarea homeostaziei apei, precum și homeostazia sodiului, potasiului și lipidelor. Acesta este eliberat de miocitele atriale ca răspuns la presiunea arterială. ANP acționează pentru a reduce cantitatea de apă și sodiu din plasmă sanguină, reducând astfel tensiunea arterială.

ANP este secretat ca răspuns la:

  • Distensie atrială;
  • Stimularea receptorilor β-adrenergici;
  • Hipernatremia;
  • Angiotensina II;
  • Endotelina.

Rol

ANP se leagă de receptori specifici. Legarea de receptor determină scăderea volemiei și reducerea debitului cardiac și a tensiunii arteriale sistemice. Lipoliza este crescută și reabsorbția renală a sodiului este scăzută. ANP duce la scăderea tensiunii arteriale și a volemiei, determinate de acțiunea sistemului renină-angiotensină.

Renal

  • Dilată arteriolele aferente ale glomerulului, constrictă arteriolele eferente și relaxează celulele mezangiale crescând viteza de filtrare glomerulară și excreția sodiului și a apei (natriureza și diureza).
  • Crește fluxul de sânge prin vasele drepte, care va îndepărta electroliții și alte substanțe dizolvate din interstițiul medular. Osmolaritatea mai mică din interstițiul medular determină o reabsorbție tubulară mai mică și excreție crescută.
  • Inhibă secreția de renină;
  • Reduce secreția de aldosteron.

Vascular

Relaxează musculatura netedă vasculară în arteriole și venule prin:

  • Crește concentrația intracelulară a GMPc;
  • Inhibă efectele catecolaminelor.

Cardiac

  • Inhibă hipertrofia cardiacă

Adipos

Crește eliberarea de acizi grași liberi din țesutul adipos.