Folke Bernadotte

Contele Folke Bernadotte
Contele Folke Bernadotte, circa 1945
Date personale
Născut	2 ianuarie 1895(1895-01-02) Stockholm, Suedia
Decedat	17 septembrie 1948 (53 de ani) Ierusalim, Israel
Înmormântat	Norra begravningsplatsen[*][[Norra begravningsplatsen (cemetery of Metropolitan Stockholm; located in Solna, Sweden)|​]][1]
Cauza decesului	omor
Părinți	Prințul Oscar, Duce de Gotland[2] Ebba Bernadotte[*][[Ebba Bernadotte (Swedish noble (1858-1946))|​]][2]
Frați și surori	Carl Oscar Bernadotte[*][[Carl Oscar Bernadotte ((1890-1977))|​]] Elsa Cedergren[*][[Elsa Cedergren (politiciană suedeză)|​]] Maria Bernadotte[*][[Maria Bernadotte ((1889-1974); daughter of Prince Oscar Bernadotte and Ebba Munck af Fulkila)|​]] Sophia Bernadotte[*][[Sophia Bernadotte (daughter of Prince Oscar and Princess Ebba (1892-1936); wife of Carl-Mårten Baron Fleetwood)|​]]
Căsătorit cu	Estelle Bernadotte[*][[Estelle Bernadotte (American-Swedish countess)|​]] (1928–1948)
Copii	Folke Bernadotte[*][[Folke Bernadotte ((born 1931))|​]][3] Gustaf Bernadotte, Count Bernadotte[*][[Gustaf Bernadotte, Count Bernadotte ((1930-1966))|​]][3] Frederik Bernadotte, Count Bernadotte[*][[Frederik Bernadotte, Count Bernadotte ((1934-1944))|​]][3] Bertil Bernadotte, Count Bernadotte[*][[Bertil Bernadotte, Count Bernadotte ((born 1935))|​]][3]
Cetățenie	Suedia
Religie	luteranism
Ocupație	Ofițer, diplomat și vicepreședinte al Crucii Roșii Suedeze
Limbi vorbite	limba suedeză[4][5] limba engleză[5] limba germană[5]
Activitate
Organizație	Organizația Națiunilor Unite
Cunoscut pentru	Convoaiele „Autobuzele Albe”, mediator în Palestina
Premii	Suomen Valkoisen Ruusun I luokan komentajamerkki[*][[Suomen Valkoisen Ruusun I luokan komentajamerkki (Finnish award (order))|​]] Ordinul Steaua Polară în grad de comandor clasa I[*]​ Ofițer al Ordinului Coroanei[*]​ Ordinul Leopold al II-lea în grad de Mare Cruce[*]​ Kommandør af 1. grad af Dannebrog[*][[Kommandør af 1. grad af Dannebrog |​]] Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*]​ Ordinul Norvegian Regal de Merit în grad de Mare Ofițer[*]​ Ordinul Orania-Nassau în grad de comandor[*]​ Eesti Punase Risti I klassi teenetemärk[*][[Eesti Punase Risti I klassi teenetemärk |​]] Cruz del Mérito Militar con distintivo blanco[*][[Cruz del Mérito Militar con distintivo blanco |​]]
Modifică date / text

Folke Bernadotte, Conte de Wisborg, în suedeză: Greve af Wisborg (n. 2 ianuarie 1895 – d. 17 septembrie 1948) a fost un diplomat și aristocrat suedez. El s-a remarcat prin negocierea eliberării a aproximativ 31.000 de prizonieri de război din lagărele de concentrare germane, în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv 423 de evrei danezi din lagărul Theresienstadt, ]n data de 14 aprilie 1945 ^[6][7][8]. El a fost contactat de Heinrich Himmler, în 1945, cu o ofertă de pace separată, care a fost ulterior respinsă de aliați.

Bernadotte a fost desemnat în mod unanim de către Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite ca mediator în conflictul arabo-israelian din 1947-1948. El a fost asasinat în 1948 la Ierusalim de către grupul militant sionist Lehi ^[9], în cursul desfășurării misiunii de mediere.

Copilăria și tinerețea

Folke Bernadotte s-a născut la Stockholm în Casa de Bernadotte, ca fiu al Contelui Oscar Bernadotte de Wisborg, fost Prințul Oscar al Suediei și Duce de Gotland și al soției lui Ebba Munck de Fulkila. (Oscar Bernadotte fusese exclus de la succesiune ca urmare a contractării unei căsătorii care nu a fost încuviințată de către rege.) Folke Bernadotte era nepotul Regelui Oscar al II-lea.

Bernadotte a urmat cursurile școlii primare din Stockholm, apoi a fost admis la Academia Militară Karlberg, pentru a deveni ofițer de cavalerie. A obținut diploma de ofițer în 1915, devenind locotenent în armata suedeză în 1918; a fost apoi avansat maior.

Bernadotte a reprezentat Suedia la Expoziția Mondială din 1933-1934 de la Chicago, apoi la Expoziția Mondială din 1939-1940 de la New York.

Folke Bernadotte s-a interesat de activitatea cercetașilor suedezi, devenind directorul organizației naționale în 1937. El urmărea să integreze ^[10] cercetașii în planul strategic de apărare a țării odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

În anul 1943 Bernadotte a fost numit vicepreședinte a Crucii Roșii Suedeze.

Cariera diplomatică

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial

În calitatea lui de vicepreședinte al Crucii Roșii Suedeze, Contele Bernadotte a încercat în 1945 să negocieze un armistițiu între Germania nazistă și forțele aliate. A condus, de asemenea, câteva misiuni de salvare în Germania: în perioada toamna 1943-toamna 1944, el a organizat schimbul a 11.000 de prizonieri de război din Germania, care au fost repatriați prin Suedia.

Bernadotte a fost rugat de Heinrich Himmler în 1945 să transmită primului ministru britanic Winston Churchill și președintelui Harry S. Truman un proiect de armistițiu, elaborat fără cunoștința lui Hitler. Ideea principală a acestui plan ar fi fost încheierea de către Germania nazistă a unei păci separate cu aliații vestici, care i-ar fi permis să continue lupta împotriva Uniunii Sovietice. Potrivit unei relatări ulterioare a întrevederii, făcută de însuși Contele Bernadotte, acesta i-a spus lui Himmler că acest plan nu are șanse să fie acceptat; cu toate acestea, el a informat atât guvernul suedez, cât și părțile interesate. Planul nu a avut nici un fel de consecință ^[11][12].

Autobuzele Albe

Contele Folke Bernadotte a negociat transportarea de prizonieri de război norvegieni, danezi și aparținând altor națiuni europene. Inițiativa a fost luată de diplomatul norvegian Niels Christian Ditleff la sfârșitul războiului, și consta în transportarea prizonierilor, din lagăre de concentrare germane la spitale din Suedia.

Bernadotte s-a întâlnit cu Heinrich Himmler în primăvara anului 1945; acesta fusese numit comandant suprem al armatei germane după eșecul atentatului contra lui Hitler din vara anului precedent. Misiunea lui era să depisteze și recupereze prizonieri de război norvegieni și danezi din Germania. El s-a reîntors la 1 mai 1945, imediat după moartea lui Hitler. După un interviu luat lui Bernadotte, ziarul suedez Svenska Dagbladet a anunțat că Bernadotte a salvat 15.000 de persoane din lagărele de concentrare naziste, dintre care aproximativ 8.000 de danezi și norvegieni, precum și 8.000 de femei de cetățenie franceză, poloneză, cehă, britanică, americană, argentiniană și chineză ^[13]. Misiunea a durat aproximativ două luni, timp în care personalul Crucii Roșii Suedeze au fost expuși pericolului real de a fi uciși de forțele aliate.

Misiunea acționa cu ajutorul unor autobuze vopsite integral în alb, cu excepția însemnului Crucii Roșii și a steagului suedez de pe părțile laterale și frontală, pentru a se evita doborârea lor de către aliați. Misiunea consta din 308 persoane—în jur de 20 de doctori și restul soldați, 36 de autobuze, 19 camioane, 7 mașini, 7 motociclete, un camion remorcă, o bucătărie de campanie, toate aprovizionate pentru întregul transport cu alimente și benzină, căci aprovizionarea în Germania nu era permisă. Printre cele 21.000 persoane salvate în cursul operației se numără 8.000 danezi și norvegieni, 5.911 polonezi, 2.629 francezi, 1.615 evrei și 1.124 germani.

Operațiunea a continuat și după capitularea Germaniei, în lunile mai și iunie—au fost salvați încă 10.000 de oameni.

În total au fost salvate aproximativ 31.000 de persoane ^[7], dintre care între 6.500-11.000 de evrei ^{[7][14][15][16]}.

Contele Bernadotte a relatat și el acțiunea Autobuzele Albe în cartea saThe End. My Humanitarian Negotiations in Germany in 1945 and Their Political Consequences [Capitularea Germaniei. Negocierile mele umanitare din Germania și consecințele lor], apărută pe 15 iunie 1945 în limba suedeză. El relatează negocierile cu Himmler și alți înalți demnitari naziști, precum și acțiunea de salvare de la lagărul de concentrare de la Ravensbrück.

Felix Kersten și controversa legată de Autobuzele Albe

După război au existat unele critici, fie legate de misiunea Autobuzelor Albe propriu-zisă, dar și legate de persoana Contelui Bernadotte.

Pe de o parte se remarcă neînțelegerea de lungă durată dintre Contele Bernadotte și Felix Kersten, masseurul personal al lui Himmler, care a înlesnit accesul lui Bernadotte la Himmler ^[17][18]. Meritele lui Kersten au fost în mod constant negate de Bernadotte ^[19]. Istoricul britanic Hugh Trevor-Hope a adus disputa în fața publicului larg ^[20] atunci când a publicat un articol ^[21] pe baza unor documente provenite de la Kersten. Articolul declara că rolul lui Bernadotte a fost „doar al unui ofițer însărcinat cu transportul”. Potrivit articolului, Kersten ar fi declarat că Himmler i-ar fi spus că Bernadotte nu dorea salvarea evreilor, și că el înțelegea „necesitatea luptei noastre contra evreimii mondiale” (Himmler dixit).

Trevor-Roper a început să retracteze aceste acuzații la scurtă vreme după publicarea articolului. La data publicării articolului, Kersten tocmai fusese propus de către guvernul olandez pentru Premiul Nobel pentru Pace pentru a fi zădărnicit un plan nazist de deportare a întregii populații olandeze—o propunere bazată în primul rând pe declarațiile lui Kersten ^[22]. Cu toate acestea, o investigație olandeză ulterioară ^[23] a demonstrat că asemenea plan nu a existat niciodată și că documentele lui Kersten erau parțial falsificate. Ca urmare a acestor revelații, Trevor-Roper a spus ^[24] ziaristei Barbara Amiel, în 1995, că nu mai este sigur de alegațiile privind pe Bernadotte, și că probabil acesta ar fi pur și simplu executat ordine legate de salvarea deportaților norvegieni și danezi ^[25]. Alți istorici s-au îndoit de la început de versiunea lui Kersten, ajungând la concluzia că ele se bazau pe un fals sau o manipulare puse la cale de Kersten ^[26][27].

Pe de altă parte s-a remarcat ^[28], în Scandinavia, prioritatea dată, în cursul misiunilor de salvare, prizonierilor scandinavi. Politologul Sune Persson consideră aceste opinii ca nesusținute de probe. El trage concluzia că „acuzațiile contra Contelui Bernadotte... potrivit cărora el ar fi refuzat să salveze evrei de la lagărele de concentrare sunt minciuni sfruntate”, citând ca martori oculari persoane de seamă, inclusiv ^[29] reprezentantul din 1945 de la Stockholm al Congresului Mondial Evreiesc.

Mediator ONU

Contele Folke Bernadotte a fost numit, la 20 mai 1948, mediator al Națiunilor Unite pentru Palestina. Era primul mediator al acestei organizații nou constituite. Această hotărâre a fost luată ca urmare a violențelor declanșate de adoptarea Hotărârii Națiunilor Unite din 30 noiembrie 1947, care punea capăt Mandatului Britanic asupra Palestinei și a Planului pentru Împărțirea Palestinei (între evrei și arabi), acte urmate de respingerea planului de către partea arabă, proclamarea unilaterală a Statului Israel pe 14 mai 1948 și încetarea de facto a Mandatului Britanic, cu o zi înainte de expirarea oficială a acestuia din urmă. Bernadotte a obținut o încetare a ostilităților în războiul israelo-arab, printr-un program care vădea influența punctului de vedere a fostului administrator colonial britanic, dar și punctul de vedere american.^[30] Această încetare a focului permitea activitatea de ajutorare a Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat.

Prima propunere

Contele Bernadotte a prezentat părților beligerante, pe 20 iunie, prima lui propunere de armistițiu. Ea avea în vedere crearea „unei uniuni între Palestina și Transiordania, cuprinzând doi membri, unul arab și unul evreu”. El scria ^[31]:

„Pentru rezolvarea problemei Palestinei trebuie să se țină seama de aspirațiile evreilor, de dificultățile politice și diferențele de opinie dintre liderii arabi, de interesele strategice ale Marii Britanii, de angajamentele economice ale Statelor Unite și Uniunii Sovietice, de rezultatul campaniei militare, și, în cele din urmă, de autoritatea și prestigiul Națiunilor Unite.”

În ce privește granițele celor doi membri ai Uniunii, Bernadotte sugera ^[32]:

1. Includerea unei părți sau a întregului Negev în partea arabă;
2. Includerea unei părți sau a întregii Galilei în partea evreiască;
3. Includerea orașului Ierusalim în teritoriul arab, cu păstrarea autonomiei comunității evreiești din oraș, și prevederi pentru protejarea Locurilor Sfinte;
4. Luarea în considerare a statutului orașului Yaffa;
5. Întemeierea unui port liber la Haifa, care să includă rafinăriile de petrol și terminalele;
6. Întemeierea unui aeroport liber la Lydda ^[33].

A doua propunere

După eșuarea primei propuneri, Contele Bernadotte a redactat o nouă propunere care abandona ideea de uniune în favoarea aceleia a două state independente. Ea a fost încheiată pe 16 septembrie 1948, cuprinzând următoarele șapte puncte ^[34]:

1. Trebuie restabilită pacea în Palestina. Trebuie avute în vedere toate măsurile posibile pentru încetarea completă a ostilităților și restabilirea de relații de conviețuire armonioasă între arabi și evrei;
2. Trebuie avută în vedere existența unui Stat Evreiesc în Palestina; nu există nici un motiv să se creadă că acest stat nu va continua să existe;
3. Granițele acestui Stat vor trebui fixate fie printr-un tratat între părți sau, în lipsa unui asemenea document, prin Hotărâre a Națiunilor Unite;
4. Prevederile tratatului trebuie să țină cont de principiul omogenității lingvistice și geografice, aplicabile atât teritoriilor arabe, cât și celor evreiești, ale căror teritorii nu trebuie, în consecință, să fie strict controlate de prevederile Rezoluției din 29 noiembrie ^[35];
5. Trebuie reafirmat și implementat dreptul persoanelor strămutate din proprietățile lor datorită activității teroriste curente și a ravagiilor războiului de a se întoarce acasă, iar cei ce nu vor să se mai întoarcă trebuie să fie despăgubiți în mod corespunzător pentru proprietățile pierdute;
6. Trebuie acordat un tratament special și separat orașului Ierusalim, datorită importanței lui religioase și internaționale și a complexității intereselor legate de el;
7. Trebuie stabilită responsabilitatea internațională, și acordate garanții corespunzătoare, acolo unde există temeri legate de încălcarea granițelor stabilite și încălcarea drepturilor omului.

Propunerea sugera printre altele, în continuare, în mod specific ^[36]:

1. Actualul acord pe termen nedefinit de încetare a focului trebuie să fie înlocuit cu un tratat de pace sau cel puțin cu un armistițiu;
2. În absența unui acord de pace între arabi și evrei, frontierele dintre teritoriile arab și evreu trebuie stabilite de către Națiunile Unite;
3. Negevul trebuie să fie definit ca teritoriu arab;
4. Frontiera ar trebui să treacă de la Faluja în nord-nord-est, la Ramalla și Lydda (ambele așezări vor fi incluse în teritoriul arab);
5. Galileea trebuie să fie definită ca teritoriu evreiesc;
6. Haifa trebuie declarat port liber, iar aeroportul din Lydda trebuie declarat aeroport liber;
7. Ierusalimul, al cărui teritoriu este definit prin Rezoluția 182 (II), trebuie tratat în mod separat și trebuie pus sub controlul Națiunilor Unite cu cât mai multă autonomie locală pentru comunitățile lui arabă și evreiască, și cu garanții complete pentru protejarea Locurilor Sfinte care să permită accesul liber la acestea, cu scopul exercitării libertății religioase;
8. Națiunile Unite trebuie să stabilească o Comisie de reconciliere pentru Palestina.
9. Națiunile Unite trebuie să afirme dreptul refugiaților arabi de a se întoarce, cât mai curând posibil, la casele lor din teritoriul aflat sub control evreiesc, garantând repatrierea, reașezarea și despăgubirea lor economică, precum și o compensație adecvată pentru cei care nu doresc să se mai întoarcă. Acest drept trebuie asigurat sub supravegherea Națiunilor Unite prin intermediul Comisiei de reconciliere a Națiunilor Unite.

Propunerea, secretă, a Contelui Bernadotte a fost pregătită după consultări cu trimișii american și britanic. Nu se cunoaște măsura în care ei au influențat propunerea, căci consultările au fost secrete și toate documentele au fost distruse ^[37] dar Contele Bernadotte a arătat că propunerile anglo-americane erau „în concordanță cu părerile lui”; acceași opinie a fost exprimată de cei doi trimiși ^[38]. Ea a fost făcută publică în octombrie, cu nouă zile înainte de alegerile prezidențiale, ceea ce a cauzat o vie neplăcere Președintelui Truman, care candida pentru un nou mandat. El a reacționat cu o declarație puternic pro-sionistă, care a dus la abandonarea, după două luni, a Planului Bernadotte la ONU, deși o altă cauză ^[39] pare să fi fost continuarea ostilităților în Palestina, în pofida acordului de încetare a focului.

Contele Bernadotte a fost înlocuit, după asasinarea sa, de trimisul american Ralph Bunche. El a negociat un nou acord de încetare a focului, semnat pe insula Rodos.

Atitudinea guvernului israelian

Guvernul israelian a criticat participarea Contelui Bernadotte la negocieri. În iulie 1948, Bernadotte a declarat că statele arabe nu au reluat ostilitățile și că războiul se redusese la „incidente”. Purtătorul de cuvânt al guvernului israelian a replicat: „Contele Bernadotte a descris noile atacuri ale arabilor ca «incidente», în ciuda faptului că au fost pierdute vieți omenești, că acordul de încetare a focului este încălcat în mod flagrant și că Consiliul de Securitate este sfidat. A descrie aceste fapte ca «incidente» dovedește o lipsă de sensibilitate, aceeași lipsă de sensibilitate pe care Contele Bernadotte o dovedește când sugerează că arabii au vreun motiv să spună nu [negocierilor de pace]...O asemenea părtinire este de rău augur pentru reluarea de către mediator a misiunii sale” ^[40].

Atentatul

Contele Bernadotte a fost asasinat, la 17 septembrie 1948, de membrii grupului radical naționalist israelian Lehi, îndeobște cunoscut în cercurile britanice ca banda Stern sau grupul Stern.

Un grup de trei persoane a condus și aprobat asasinatul: Ițhak Yezernițky (viitorul prim-ministru al Israelului Yitzhak Shamir, Nathan Friedmann (cunoscut și sub numele de Natan Yellin-Mor) și Yisrael Eldad (cunoscut și ca Scheib). Primul ministru israelian

David Ben-Gurion a bănuit și un al patrulea cap al atentatului: Immanuel Strassberg (cunoscut și ca Hanegbi) ^{[41][42][43][44]}. Asasinatul a fost pus la cale de capul din Ierusalim al grupului Lehi, numit Yehoshua Zettler. Cele mai multe surse citează șase membri tineri ai grupului Lehi: Yehoshua Cohen, Shmuel Rosenblum, David Efrati, Itzhak Markowitz, Yehoshua Zettler și Meshulam Makover. Alte surse sugerează că Contele Bernadotte și însoțitorii lui au fost atacați de trei persoane, în cartierul Katamon din Ierusalim. Doi au tras în pneurile mașinii (Itzhak Markowitz și Avraham Steinberg), iar al treilea, Iehosua Cohen, a deschis ușa mașinii și a tras în pasageri. Gloanțele au ucis pe conte și pe atașatul militar francez, colonelul André Serot. Ei au murit pe loc. Se pare că atașatul francez a fost confundat cu trimisul american Ralph Bunche. Meshulam Makover conducea mașina cu care au fugit asasinii ^[45][46]. Generalul Åge Lundström, care călătorea și el în aceeași mașină, a descris atentatul ^[47]:

„Am fost blocați de un Jeep al Armatei Israeliene în cartierul Katamon. Era plin de persoane îmbrăcate în uniforma armatei israeliene. În același moment, am văzut o persoană coborând din mașină și îndreptându-se spre noi. Nu i-am dat atenție, crezând că e un alt reprezentant venit să ne verifice permisele de trecere. Însă el a introdus un pistol mitralieră prin fereastra mașinii, din dreptul meu, și a tras în direcția Contelui Bernadotte și a colonelului Serot. Am auzit și alte tiruri de armă, ceea ce a creat o confuzie enormă. Contele Bernadotte s-a aplecat înainte, și am crezut pentru un moment că vrea să se ferească de tirul mitralierei. L-am întrebat: „Sunteți rănit?” și el a răspuns din cap în mod afirmativ, lăsându-se pe spate...Când am ajuns [la spitalul Hasaddah] am purtat pe conte pe brațe la un pat de spital... I-am scos jacheta și i-am sfâșiat cămașa și maioul. Am văzut atunci că era rănit în jurul inimii și că pierduse o cantitate mare de sânge. A venit un doctor, și l-am întrebat dacă pot face ceva, dar el mi-a spus că era prea târziu.”

Atentatul a avut loc în Piața Ben Zion Guini, în apropierea străzii Hapalmah ^[48].

Urmările juridice, politico-teritoriale și diplomatice

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a condamnat ^[49] a doua zi atentatul ca

„un act laș care pare a fi fost comis de un grup de teroriști criminali la Ierusalim pe când reprezentantul Națiunilor Unite își îndeplinea misiunea lui de pace în Țara Sfântă”

Rămășițele pământești ale Contelui Bernadotte au fost transportate în Suedia, unde au fost înhumate, cu funeralii naționale, la Cimitirul de Nord din Stockholm ^[50]. Contele Bernadotte a lăsat în urmă pe soția sa și doi fii, de 12 ani și 17 ani.

Abba Eban a participat la funeralii din partea Statului Israel.

La început, conducerea grupului Lehi nu a recunoscut ^[51] că membrii ai săi au săvârșit asasinatul. Ea a anunțat că autorii sunt membrii unui grup numit Hazit Hamoledet [Frontul național] ^[52], un nume inspirat din numele unui grup de rezistență bulgar din timpul celui de-al doilea război mondial. Comunicatul, alcătuit în numele acestui grup necunoscut, declara că reprezentantul ONU era o marionetă pentru britanici și aliații lor arabi, și în consecință o serioasă amenințare la adresa Statului Israel ^[53][54], cu capitala la Ierusalim ^[55]. Liderii Lehi nu erau la curent cu decizia guvernului Israelului de a respinge propunerea lui Bernadotte și a continua lupta ^[56].

Grupul Lehi, care până atunci mai fusese permis în regiunea Ierusalim, a fost dezarmat și mulți dintre membrii săi au fost arestați, dar nici unul nu a fost acuzat de asasinat. Yellin-Mor și Matityahu Șmueliviț au fost acuzați pentru a fi aparținut unei „organizații teroriste”, dar au fost achitați și eliberați imediat. Yellin-Mor a dobândit curând imunitate parlamentară, fiind ales ^[57] în prima legislatură a Knessetului. După ani de zile, rolul lui Cohen a fost dezvăluit de Michael Bar Zohar, biograful oficial al lui Ben-Gurion. La acea dată Cohen lucra ca gardă de corp (bodyguard) a lui Ben-Gurion. Prima recunoaștere oficială a rolului grupului Lehi a fost în 1977, la aniversarea atacului ^[58]. Omorul se prescrisese în 1971.^[43][59]

Guvernul suedez era încredințat ^[60] că asasinatul a fost comis de guvernul israelian. El (guvernul suedez) a criticat lipsa de temeinicie a anchetei guvernului israelian și a încercat ^[61] să întârzie admiterea Israelului la ONU. Suedia a recunoscut Israelul în 1950, dar relațiile au rămas reci, în ciuda eforturilor israeliene de a consola Suedia prin plantarea, în Israel, a „Pădurii Bernadotte” ^[62] de către Fondul Național Evreiesc. Șimon Peres, ministrul de Externe al Israelului, a recunoscut ^[63], în luna mai 1995, în cursul unei ceremonii ce a avut loc la Tel-Aviv, în prezența viceministrului de Externe suedez, că „Contele Bernadotte a fost omorât în mod terorist”, adăugând că „...sperăm că acestă ceremonie va fi ajuta la vindecarea rănii provocate atunci”.

Ralph Bunche, trimisul american, a fost numit mediator ONU în locul lui Bernadotte. El a contribuit la semnarea Tratatului din 1949, pentru care a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Organizația Națiunilor Unite a acordat ^[64] în 1998 lui Bernadotte, post-mortem, Medalia Dag Hammarskjöld, conferită celor care au căzut militând pentru pace sub egida Națiunilor Unite. Biblioteca colegiului american „Gustavus Adolphus” din Minnesota poartă numele Contelui Folke Bernadotte.

Familie

Contele Folke Bernadotte s-a căsătorit, pe 1 decembrie 1928, la New York cu Estelle Romaine Manville (n. 26 septembrie 1904, Pleasantville, New York - d. 28 mai 1984, Stockholm), din familia fondatoare a Corporației Johns-Manville.

Ei au avut patru fii, dintre care doi au murit în copilărie, și șapte nepoți, născuți după de decesul lui Bernadotte. Fiul mai mare se numește Folke, la fel ca tatăl lui, iar cel mai mic se numește Bertil Oscar.

Familia Contelui Folke Bernadotte

Fiu	Data și locul nașterii	Data și locul morții	Căsătorie și familie
Gustaf Eduard Bernadotte af Wisborg	20 ianuarie 1930, Stockholm	2 februarie 1936, Stockholm	a murit în copilărie
Contele Folke Bernadotte de Wisborg	8 februarie 1931, Pleasantville, New York		s-a căsătorit la Grangärde, Suedia, pe 2 iulie 1955, cu Christine Glahns (n. 9 ianuarie 1932, Örebro); au avut patru copii, doi fii și două fiice: Anne Christine Bernadotte af Wisborg (n. 22 noiembrie 1956, Uppsala), căsătorită la Stockholm, pe 26 mai 1989, cu Per Larsen (n. 19 June 1953); ei au doi copii, un fiu și o fiică: Sofia Annick Larsen (n. 21 iulie 1990, Stockholm) Simon Larsen (n. 19 septembrie 1992, Lidingö) Carl Folke Bernadotte de Wisborg (n. 2 decembrie 1958, Uppsala), căsătorit pe 12 august 2000 la Uppsala, cu Birgitta Elisabeth Larsson (n. 23 februarie 1959, Borås); au avut doi fii: Carl Folke Bernadotte de Wisborg (n. 22 martie 1998) William Bernadotte de Wisborg (n. 4 februarie 2002) Maria Estelle Bernadotte de Wisborg (n. 27 aprilie 1962), măritată la Uppsala pe 14 mai 1983 cu Umberto Ganfini (n. 11 noiembrie 1955, Siena), având doi copii (un fiu, o fiică): Luisa Maria Cristina Ganfini (n. 17 iunie 1988, Siena) Giulio Fulco Luciano Ganfini (n. 23 octombrie 1990, Siena) Gunnar Fredrik Bernadotte de Wisborg (n. 24 noiembrie 1963, Uppsala), căsătorit la Uppsala, pe 2 iunie 1990, cu Karin Lindsten (n. 15 mai 1963, Uppsala); au avut doi copii, un fiu și o fiică: Folke (Ockie) Klas Vilhem Bernadotte de Wisborg (n. 5 august 1996) Astrid Ruth Estelle Bernadotte de Wisborg (n. 10 februarie 1999)
Fredrik Oscar Bernadotte de Wisborg	10 ianuarie 1934, Stockholm	30 august 1944, Stockholm	a murit când era mic
Bertil Oscar Bernadotte de Wisborg	6 octombrie 1935, Stockholm		căsătorit (1) la Copenhaga, Danemarca, pe 28 septembrie 1966, cu Rose-Marie Heering (n. 7 iunie 1942, Copenhaga; d. 1 noiembrie 1967, Stockholm), fără urmași
			căsătorit (2), la Londra, pe 27 mai 1981, cu Jill Georgina Rhodes-Maddox (n. 2 mai 1947), și au trei copii (2 fii, 1 fiică): Oscar Alexander Bernadotte de Wisborg (n. 1 martie 1982) Edward Gustav Bernadotte de Wisborg (n. 18 aprilie 1983) Astrid Desirée Estelle Bernadotte de Wisborg (n. 9 februarie 1987)

De asemenea, în luna septembrie 2008 s-a anunțat în mod oficial că Contele Bernadotte a avut, înainte de căsătorie, o fiică cu o actrița Lillie Christina Ericson (1892-1981) ^[65]:

• Jeanne Birgitta Sofia Kristina Matthiessen, née Ericson (n. 4 mai 1921 - d. 17 mai 1991), care a fost ulterior adoptată de Carl G.W. Matthiessen (1886–1951), la căsătoria acestuia cu Lillie Ericson în 1925.

Văduva lui Folke Bernadotte (née Estelle Manville, 1904–1984) s-a măritat a doua oară la Stockholm, pe 3 martie 1973, cu Karl Erik Sixten Ekstrand (n. 1 noiembrie 1910 - d. 7 februarie 1988).

Arbore genealogic

Arborele genealogic al Contelui Folke Bernadotte

16. Carol al XIV-lea Ioan al Suediei

8. Oscar I al Suediei

17. Désirée Clary

4. Oscar al II-lea al Suediei

18. Eugène de Beauharnais

9. Josephine de Leuchtenberg

19. Prințesa Augusta de Bavaria

2. Prințul Oscar Bernadotte

20. Frederic Willem, Prinț de Nassau-Weilburg

10. Willem, Duce de Nassau

21. Contesa Louise Isabelle de Kirchberg

5. Sofia de Nassau

22. Prințul Paul de Württemberg

11. Prințesa Pauline de Württemberg

23. Prințesa Charlotte de Saxe-Hildburghausen

1. Contele Folke Bernadotte

24. Carl Fredrik Munck af Fulkila

12. Carl Johan Munck af Fulkila

25. Brita Magdalena Stubbe

6. Carl Jacob Munck af Fulkila

13. Lovisa Albertina de Pont

3. Ebba Munck af Fulkila

28. Baronul Bror Cederström

14. Bror Cederström, Baron de Beatelund

29. Baroneasa Catharina Maria Voltemat

7. Baroneasa Henrietta Cederström

30. Contele Claes Adam Wachtmeister

15. Contesa Hilda Wachtmeister

31. Kristina Hall

Note

1. ^ Bernadotte af Wisborg, FOLKE (în suedeză), Svenskagravar.se[*][[Svenskagravar.se (Swedish website about graves in Sweden)|​]], accesat în 27 mai 2023 
2. ^ ^{a b} Skeppsholms kyrkoarkiv, Födelse- och dopböcker, SE/SSA/0014/C I/6 (1885-1900), bildid: 00025760_00084, sida 82 (în suedeză), födelse- och dopbok[*][[födelse- och dopbok |​]], accesat în 16 mai 2019 
3. ^ ^{a b c d} The Peerage 
4. ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 
5. ^ ^{a b c} CONOR[*][[CONOR (authority control file for author and corporate names in Slovene system COBISS)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
6. ^ en Un evreu discută cu Himmler. Frank Fox. Accesat: 12 decembrie 2010.
7. ^ ^{a b c} en Macintyre, Donald (18 septembrie 2008). „Israel's forgotten hero: The assassination of Count Bernadotte - and the death of peace [Eroul uitat al Israelului: Contele Folke Bernadotte--și moartea păcii]”. The Independent. Accesat în 12 decembrie 2010. 
8. ^ en Sune Persson, Folke Bernadotte and the White Buses [Sune Persson, Folke Bernadotte și „Autobuzele Albe”, Journal of Holocaust Education, Vol 9, Numărul 2-3, 2000, pp. 237-268. Articolul a fost de asemenea publicat în David Cesarani și Paul A. Levine (editori), Bystanders to the Holocaust: A Re-evaluation (Routledge, 2002). Numărul celor salvați nu este cunoscut sau precizat. Printre primele 21.000 de persoane salvate se numărau 8.000 de danezi și norvegieni, 5.911 polonezi, 2.629 francezi, 1.615 apatrizi evrei și 1124 germani. Numărul total al evreilor salvați a fost, în funcție de definiție, între 6.500 și 11.000. A se vedea și Amitsur Ilan, op. cit., p. 37
9. ^ „Lehi” este un acronim pentru „Lohamei Herut Israel” (în limba ebraică), sau „Luptătorii pentru Eliberarea Israelului”
10. ^ en Jewish Virtual Library, Biografia lui Folke Bernadotte. Accesat pe 12 decembrie 2010.
11. ^ en F. Bernadotte, The fall of the curtain : last days of the Third Reich [Ultimele zile ale celui de-al treilea Reich], traducerea engleză a apărut la editura Cassell, din cadrul Grupului Editorial Orion, în 1945.
12. ^ Ilan, op. cit., p. 36-38.
13. ^ Svenska Dagbladet, 2 mai 1945
14. ^ en Werner, Emma. „A Conspiracy of Decency: The Rescue of the Danish Jews During World War II.” [O conspirație a omeniei. Salvarea evreilor danezi în timpul celui de-al doilea război mondial], Westview Press, 2002 ISBN 978-0-8133-3906-1
15. ^ en Buckser, Andrew. After the Rescue: Jewish Identity and Community in Contemporary Denmark[Comunitatea evreilor din Danemarca în perioada postbelică]. Editura Palgrave Macmillan, 2003. ISBN 978-1-4039-6270-6
16. ^ en Persson, Sune. „Folke Bernadotte and the White Buses” [Folke Bernadotte și Autobuzele Albe], Journal of Holocaust Education, Vol 9, Numărul 2-3, 2000, p. 237-268. Articolul a fost de asemenea publicat în Cesarani, David & Levine, Paul A. (editori), Bystanders to the Holocaust: A Re-evaluation. Routledge, 2002.
17. ^ en Raymond Palmer. Felix Kersten and Count Bernadotte: A Question of Rescue, Journal of Contemporary History, vol. 29 (1994) pp. 39-51
18. ^ en Yehuda Bauer, Jews for Sale? Nazi-Jewish Negotiations, 1933-1945[Evrei de vânzare? Tratativele germano-evreiești, 1933-1945], Editura Universității Yale, 1994, pp. 241-149.
19. ^ en Palmer, pp 46-48.
20. ^ en Amitzur Ilan, op. cit., p. 41.
21. ^ en H.R. Trevor-Roper. Kersten, Himmler and Count Bernadotte, The Atlantic, vol. 7 (1953), pp. 43-45
22. ^ en Trevor-Roper (1953)
23. ^ de Louis de Jong, 1972, în traducerea germană: H.-H. Wilhelm și L. de Jong. Zwei Legenden aus dem dritten Reich : quellenkritische Studien, [Două legende ale celui de-al treilea Reich: studii critice] Deutsche Verlags-Anstalt 1974, pp. 79-142.
24. ^ en : „Nu mai sunt foarte sigur dacă Bernadotte a refuzat să ia evrei. Mă îndoiesc de unele documente. Dacă a refuzat, a făcut-o pur și simplu pentru că i se ordonase să ia numai danezi și norvegieni.”, în Barbara Amiel, A Death in Jerusalem [Moarte la Ierusalim], (recenzia cărții), The National Interest, numărul din vara 1995. [1] Arhivat în 20 ianuarie 2012, la Wayback Machine.
25. ^ en vezi și Ilan, op. cit., p. 262, pentru retractări timpurii ale lui Trevor-Roper. Vezi și H.R. Trevor-Roper. Introduction to Felix Kersten: The Kersten Memoirs 1940-1945 [Memoriile lui Felix Kersten, 1940-1945], Editura Hutchinson, 1956. Textul a fost retipărit cu modificări minore în revista americană Commentary, vol. 23 (1957), pp. 356-364, sub titlul: H.R. Trevor-Roper, The Strange Case of Himmler's Doctor [Ciudatul caz al doctorului lui Himmler]
26. ^ en Ilan, op. cit., pp 43-45.
27. ^ de G. Fleming, Die Herkunft des 'Bernadotte-Briefs' an Himmler vom 10. März 1945 [Proveniența „scrisorilor Bernadotte” către Himmler de la 10 martie 1945], Vierteljahrshefte für Zeitgeschichte, vol. 24, 1978, pp. 571-600.
28. ^ en Sune Persson, Folke Bernadotte and the White Buses [Folke Bernadotte și Autobuzele Albe], J. Holocaust Education, vol. 9, numerele 2-3, 2000, pp. 237-268. Studiul a fost de asemenea publicat în volumul editat de David Cesarani și Paul A. Levine, Bystanders to the Holocaust: A Re-evaluation [Spectatori la holocaust: o reevaluare], Routledge, 2002.
29. ^ en Persson, p. 264.
30. ^ en Sachar, Howard M. (1998). „Chapter 1: The Pangs of Withdrawal”. Israel and Europe: An Appraisal in History. Alfred A. Knopf. ISBN 978-0-679-45434-2. Accesat în 28 decembrie 2008. 
31. ^ en Bernadotte, Folke. To Jerusalem, Hodder & Stoughton, 1951, pp. 114-115
32. ^ en Bernadotte, Folke. To Jerusalem, Hodder & Stoughton, 1951, pp. 129-131
33. ^ lângă Tel Aviv
34. ^ en Bernadotte, Folke. To Jerusalem
35. ^ Bernadotte se referă la Rezoluția 182 (II) a Adunării Generale a ONU privind Împărțirea Palestinei
36. ^ en To Jerusalem, pp. 239-241; citiți aici întregul document [2] Arhivat în 5 iunie 2010, la Wayback Machine.
37. ^ en Ilan, op. cit., pp. 186-191.
38. ^ en Gazit, Mordechai. American and British Diplomacy and the Bernadotte Mission [Diplomația americană și britanică pe timpul misiunii Bernadotte]. The Historical Journal, vol. 29, 1986, pp. 677-696.
39. ^ Ilan, op. cit., pp. 244-247.
40. ^ en The Palestine Post, 12 iulie 1948
41. ^ en A. Ilan, op. cit., p. 194
42. ^ en J. Bowyer Bell, Assassination in International Politics [Asasinatul pe scena internațională], International Studies Quarterly, vol 16, martie 1972, pp. 59--82.
43. ^ ^{a b} en Haberman, Clyde (22 februarie 1995). „Terrorism Can Be Just Another Point of View [Terorismul poate fi pur și simplu un alt punct de vedere]”. Books of the Times. New York Times. Accesat în 28 decembrie 2008. Mr. Shamir, nearly 80, still speaks elliptically about the Bernadotte assassination. Years later, when Ben-Gurion moved to a kibbutz in the Negev desert, Sdeh Bokker, one of his closest friends there was Yehoshua Cohen, who had been one of the assassins.[D-l Șamir, aproape octogenar, continuă să vorbească foarte ferit de asasinarea lui Bernadotte. Când Ben-Gurion s-a mutat la Sdeh Bokker, un kibuț din deșertul Neghev, s-a împrietenit cu Ioșua Cohen, care era unul din asasini.]  Recenzia biografiei Contelui Bernadotte, de Kati Marton (a se vedea bibliografia).
44. ^ en Cowell, Alan (2 noiembrie 1991). „THE MIDDLE EAST TALKS: REPORTER'S NOTEBOOK; Syria Offers Old Photo To Fill an Empty Chair”. Accesat în 28 decembrie 2008. In recent years, several members of the group known by the British as the Stern Gang have acknowledged responsibility for the killing. Mr. Shamir, who was a member of the Stern Gang, has declined to discuss the killing, and one of his spokesman has said he had no role in it.[În ultimii ani, câțiva membri ai bandei Stern au recunoscut că l-au asasinat pe Bernadotte. D. Șamir, un membru al bandei Stern, refuză să discute despre asasinat, iar un purtător de cuvânt al său a declarat că nu a avut nici un rol în asasinat.] 
45. ^ en Kifner, John (12 septembrie 1988). „2 Recount '48 Killing in Israel [Două persoane admit asasinatul din 1948 din Israel]”. New York Times. Accesat în 28 decembrie 2008. 
46. ^ en [https://web.archive.org/web/20071001145839/http://www.haaretz.com/hasen/spages/768763.html Arhivat în 1 octombrie 2007, la Wayback Machine. A murder waiting to happen[Pregătirea unei crime] recenzie în Haaretz, 1 oct. 2006. Accesat 23 oct. 2008.
47. ^ en „General Lundstrom Gives Eyewitness Account of Bernadotte's Death [Generalul Lundstrom, martor ocular al atentatului”. Departmentul de Relații cu Publicul al Națiunilor Unite. 18 septembrie 1948. Arhivat din original la 25 ianuarie 2008. Accesat în 21 decembrie 2010. 
48. ^ en Ghid turistic al Ierusalimului. Autoarea, Aviva Bar Am, descrie cu precizie locul din cartierul Katamon unde a avut loc asasinatul. Arhivat în 1 februarie 2009, la Wayback Machine.
49. ^ fr Rezoluția 57/1948,din 18 septembrie 1948, a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite
50. ^ en Folke Bernadotte (1895 - 1948) - Find A Grave Memorial
51. ^ en „Jews launch great manhunt [Evreii caută pe asasin]”. Spokane Daily Chronicle. 18 septembrie 1945. Accesat în 18 decembrie 2010. 
52. ^ en Heller, Joseph. The Stern Gang; Ideology, Politics and Terror 1940-1949 [Banda Stern:Ideologie, politică și terorism]. Editura Frank Cass, 1995 ISBN 978-0-7146-4106-5, pp. 252-253. Textul comunicatului poate fi văzut la: en Stanger, C.D. A haunting legacy: The assassination of Count Bernadotte [O amintire dureroasă: asasinarea Contelui Bernadotte]. Middle East Journal, vol. 42, 1988, pp. 260-272.
53. ^ en Heller, pp. 239-255.
54. ^ en Ben-Yehuda, Nachman. Political Assassinations by Jews [Asasinate politice comise de evrei]. Editura Universității de Stat din New York, 1993 ISBN 978-0-7914-1165-0, pp. 267-274
55. ^ „Geula Cohen, o fostă deputată de extremă dreaptă din Knesset, care în 1948 era, la 17 ani, reporteră la postul de radio clandestin al grupului Lehi, a evocat amenințările înfiorătoare pe care ea însăși le-a rostit la adresa Contelui: «I-am spus că dacă nu părăsește Ierusalimul și pleacă în Suedia lui, nu va mai exista.» Dacă crede azi că uciderea lui Bernadotte a fost morală? «Fără îndoială [că a fost morală]. Altfel nu am fi avut Ierusalimul.”The Independent, 18 septembrie 2008. Accesat pe 17 decembrie 2010
56. ^ en Ilan, Amitzur, op. cit., pp. 200-201
57. ^ en Heller, pp. 261-270.
58. ^ he Yair Amikam, Yediot Aharonot, 28 februarie 1977: interviu cu Yehoshua Zetler și Israel Eldad. Traducerea engleză: Journal of Palestine Studies, vol 6, no. 4 (1977) 145-147.
59. ^ en Ilan, op. cit., p. 193.
60. ^ en Ilan, op. cit., p224.
61. ^ en Ilan, op. cit., p. 238.
62. ^ en Ilan, op. cit., p. 241.
63. ^ en „Israel belatedly condemns U.N. negotiator's murder” [Israel condamnă în mod tardiv omorul negociatorului ONU] și „Israel tries to ease tensions with Sweden” [Israel încearcă să îmbunătățească tensiunile cu Suedia] (două articole), Reuters News, 15 mai 1995. „Peres apologizes for assassination of Bernadotte”[Peres își cere scuze pentru omorârea lui Bernadotte] Jerusalem Post, 15 mai 1995, pagina 1.
64. ^ en Prima Medalie Dag Hammarskjöld.
65. ^ Folke Bernadotte a avut o fiică nelegitimă

Bibliografie

• en Kushner, Harvey W. (2002). Encyclopedia of Terrorism. Sage Publications. ISBN 978-0-7619-2408-1
• en Schwartz, Ted (1992). Walking with the Damned: The Shocking Murder of the Man Who Freed 30,000 Prisoners From the Nazis[Omorul șocant al celui care a eliberat 30.000 de prizonieri de război naziști]. Editura Paragon House, New York. ISBN 978-1-55778-315-8
• en Kati Marton (1994). A death in Jerusalem [Moarte la Ierusalim]. Pantheon Books. ISBN 978-0-679-42083-5
• en Bernadotte, Folke (1945). The curtain falls. traducerea: Contele Eric Lewenhaupt. New York: A. A. Knopf.  |access-date= necesită |url= (ajutor)
• en Bernadotte, Folke (1948). Instead of arms : autobiographical notes. Stockholm ; New York: Bonniers.  |access-date= necesită |url= (ajutor)
• sv Bernadotte, Folke (1947). Människor jag mött. Stockholm: A. Bonnier.  |access-date= necesită |url= (ajutor) [Oameni pe care i-am cunoscut]
• en Bernadotte, Folke (1976) [1951]. To Jerusalem. traducerea din limba suedeză: Joan Bulman. Westport, Connecticut: Hyperion Press.  |access-date= necesită |url= (ajutor)
• en Ilan, Amitzur (1989). Bernadotte in Palestine, 1948 : a study in contemporary humanitarian knight-errantry. Basingstoke: MacMillan, împreună cu Colegiul Sf. Anton, Oxford. ISBN 978-0-333-47274-3. 

Legături externe

La Wikicitat găsiți citate legate de Folke Bernadotte.

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Folke Bernadotte

• en Casa Regală a Suediei și Casa Regală a Norvegiei
• en Memoriile lui Manya Friedman, un supraviețuitor al holocaustului Arhivat în 22 iunie 2006, la Wayback Machine.
• en Folke Bernadotte (1895 - 1948) - Necrolog online
• en Yehoshua Zettler - Necrolog în Daily Telegraph