François, Duce de Beaufort
| François | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Château de Coucy(d), Hauts-de-France, Franța |
| Decedat | (53 de ani)[2][1][3] Heraklion, Republica Veneția |
| Părinți | César de Bourbon, duce de Vendôme Françoise de Lorena |
| Frați și surori | Louis Élisabeth de Bourbon |
| Ocupație | amiral bretteur[*][[bretteur (inveterate, professional duellist)|]] |
| Limbi vorbite | limba franceză[4] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce de Beaufort[*] (–) |
| Familie nobiliară | Casa de Bourbon |
Modifică date / text  | |
François de Vendôme, Duce de Beaufort (n. , Château de Coucy(d), Hauts-de-France, Franța – d. , Heraklion, Republica Veneția) a fost fiul lui César de Vendôme și al Françoise de Lorena. A fost o figură proeminentă a Frondei. A fost vărul regelui Ludovic al XIV-lea, nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii.
Biografie
François s-a născut la Paris. Tatăl lui a fost César de Bourbon, duce de Vendôme, fiul recunoscut al regelui Henric al IV-lea al Franței și a metresei sale, Gabrielle d'Estrées. Mama lui a fost Françoise de Lorena (1592–1669), fiica și moștenitoarea lui Philippe Emmanuel, Duce de Mercœur, un rival al lui Henric al IV-lea. A avut o soră, Élisabeth de Bourbon, și un frate, Louis, Duce de Vendôme.
Beaufort a fost o figură pitorească în istoria Franței din secolul al XVII-lea. Și-a început cariera militară și a servit în prima campanie a Războiului de Treizeci de Ani, însă ambițiile sale și caracterul lipsit de scrupule au găsit curând un domeniu mai favorabil în intrigile de la curte. În anul 1642 s-a alăturat conspirației "Cinq Mars" împotriva Cardinalului Richelieu și a fost obligat să trăiască în exil în Anglia până la moartea lui Richelieu.[5]
Reîntors în Franța, Beaufort a devenit centrul unui grup cunoscut drept "Importanții", grup în care predominau doamnele de la curte, în special Ducesa de Chevreuse și Ducesa de Montbazon. După moartea regelui, Beaufort a fost aproape să devină capul noului guvern însă funcția a fost câștigată de Jules Mazarin, Beaufort a fost acuzat de complot la crimă și închis la Vincennes în septembrie 1643.[5]
Beaufort a evadat din închisoare la 31 mai 1648, chiar la timp pentru a se alătura Frondei, care a început în august 1648. S-a situat alături de prinți și Parlament împotriva lui Mazarin. Aspectul său personal, afectarea lui față de manierele populiste, calitatea sa de nepot (legitimat) al regelui Henric al IV-lea l-au transformat în favoritul parizienilor, care îl aclamau peste tot. Era poreclit Roi des Halles (Regele piețelor). François a sperat că va deveni prim-ministru. Dar printre membrii Parlamentului și ceilalți lideri ai Fronde, el a fost privit ca un simplu instrument. Avea o inteligență mediocră și nu a arătat nici un talent în timpul războiului.[5]
L-a ucis pe soțul surorii sale, Charles-Amédée de Savoia, în duel în 1652.[6]
Odată ce Mazarin a revenit în Paris, l-a exilat pe Beaufort în octombrie 1652; i s-a permis să revină în 1654, când cardinalul nu mai avea motive să se teamă de el. În 1658 a fost numit general superintendent de navigație sau șeful marinei, și și-a servit regele în mod credincios în războaie navale. A fost ucis în timpul Atacului de la Candia, conducând trupe franceze împotriva turcilor. Corpul său nu a fost descoperit pe câmpul de bătălie iar dispariția a stat la baza a numeroase legende, printre care că ar fi fost prizonier al sultanului Mahomed al IV-lea sau identificat ca omul cu masca de fier.[7][8]
Note
- ^ a b c d François de Vendôme, Duke of Beaufort, SNAC, accesat în
- ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b François de Vendôme, Duc de Beaufort, The Peerage, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c Chisholm 1911, p. 586.
- ^ "Born Marie de Savoie-Nemours on 21 iunie 1646; died on 27 decembrie 1683; daughter of Charles Amedee of Savoy (who was killed in a celebrated duel with his brother-in-law, Francois de Vendome, duke of Beaufort)... " (Commire & Klezmer 2001, p. 388).
- ^ Michel Vergé-Franceschi, Le Masque de Fer enfin démasqué, Fayard, 2009 p. 219-230
- ^ Cette légende a été reprise par l'auteur dramatique Lagrange-Chancel
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
