George Diamandy

George Diamandy
Diamandy în sau în jurul anului 1912
Date personale
Născut	27 februarie 1867 Idrici sau Bârlad
Decedat	27 decembrie 1917 (50 de ani) Marea Nordului, de pe Shetland
Cauza decesului	cauze naturale (infarct miocardic)
Cetățenie	România
Ocupație	politician, om de știință socială, jurnalist, diplomat, proprietar de pământ
Limbi vorbite	limba română
Partid politic	Partidul Național Liberal, Partidul Muncii[*]​
Studii	Universitatea din Caen
Activitatea literară
Activ ca scriitor	ca. 1887–1916
Limbi	limba franceză
Mișcare/curent literar	Naturalism
Specie literară	eseu, jurnal, dramă, Fantezie (gen artistic), comédie en vaudeville, Nuvelă, literatură de călătorie
Modifică date / text

George Ion Diamandy sau Diamandi, pe nume și Gheorghe sau Georges (n. 27 februarie 1867, Roșiești, România – d. 27 decembrie 1917, Marea Nordului) a fost un politician, dramaturg, socialist și arheolog român. Deși un bogat proprietar de pământ de origine aristocrată, a fost unul dintre pionierii socialismului revoluționar din Franța și România, obținând faima internațională ca fondator al revistei L'Ére Nouvelle. El a fost un afiliat timpuriu al Partidului Muncitoresc Social-Democrat din România, dar a fost dezamăgit de politicile sale radicale și, în calitate de membru al fracțiunii „tinerilor generoși”, a jucat un rol major în dizolvarea acestuia. Cu alți membri ai acestui grup reformist, s-a alăturat Partidului Național Liberal, pentru care a servit drept unul dintre reprezentanții săi în Cameră.

Afectat de boala cardiacă din copilărie, Diamandy a trebuit să mențină un profil scăzut în politică, dar a fost o voce marginală în cadrul instituției național-liberale. Din 1910, și-a investit energia în literatură și activismul cultural, a prezidat Teatrul Național București și mai târziu Societatea Scriitorilor din România. El a fost împins în prim plan în primele etape ale Primului Război Mondial, când a susținut o alianță cu Puterile Antantei. El a sfătuit pe premierul Ion I. C. Brătianu în această chestiune și a fost trimis în misiuni diplomatice în Occident, ajutând la întărirea încrederii Franței în România. El a luptat în campania de război din 1916 și s-a retras la Iași, reluându-și locul în Cameră.

În ultimii ani, Diamandy a devenit un avocat al socialismului democratic, fondând Partidul Laburist din Iași și căutând prietenia Eserilor ruși. Revoluția din octombrie l-a prins în Rusia, dar a scăpat pe calea lui Arhanghelsk și a murit pe mare în timp ce încerca să ajungă în Franța.

George Diamandy a fost fratele și colaboratorul diplomatului Constantin Diamandi și bunicul postum al scriitoarei Oana Orlea. El este uitat în mare măsură ca dramaturg, dar rămâne în memoria culturală pentru politica sa controversată și pentru excentricitatea sa generală.

Note

Bibliografie

• Alexandru Averescu, Notițe zilnice din războiu, Editura Cultura Națională, București, [n. y.]
• George Baiculescu, Georgeta Răduică, Neonila Onofrei, Publicațiile periodice românești (ziare, gazete, reviste). Vol. II: Catalog alfabetic 1907–1918. Supliment 1790–1906, Editura Academiei, București, 1969
• Lucian Boia, „Germanofilii”. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial, Editura Humanitas, București, 2010. ISBN: 978-973-50-2635-6
• Adrian Butnaru, „File din viața unei familii. Frații Constantin și George Diamandy în preajma și vremea Primului Război Mondial”: Part I, în Gândirea Militară Românească, nr. 1/2013, pp. 135–149; Part II, nr. 2/2013, pp. 177–188
• George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, Editura Minerva, București, 1986
• Leslie Derfler, Paul Lafargue and the Flowering of French Socialism, 1882–1911, Harvard University Press, Harvard, 1998. ISBN: 0-674-65912-0
• George I. Diamandy, „Autobiografie”, în Almanahul Societății Scriitorilor Români pe anul 1912, Editura Revistei Flacăra, București, 1912, pp. 69–71
• Ion G. Duca, Amintiri politice, II, Jon Dumitru-Verlag, Munich, 1981
• Arthur Gorovei, Alte vremuri. Amintiri literare, J. Bendit, Fălticeni, 1930
• Constantin Kirițescu, „O viață, o lume, o epocă: Ani de ucenicie în mișcarea socialistă”, în Magazin Istoric, septembrie 1977, pp. 12–17, 34
• Stoica Lascu, „Geopolitică regională – Dobrogea de Sud în contextul anului 1913. Mărturii de epocă”, în Analele Universității Ovidius, Vol. 4 Arhivat în 24 mai 2014, la Wayback Machine., 2007, pp. 43–105
• Ion Livescu, Amintiri și scrieri despre teatru, Editura pentru literatură, București, 1967
• fr Albert Livet, "Le Mouvement socialiste au Quartier Latin", in La Revue Socialiste, nr. 155/1897, pp. 560-592 (digitizat de Bibliothèque nationale de France Biblioteca digitală Gallica)
• Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, Editura Minerva, București, 1989. ISBN: 973-21-0159-8
• Ioan Massoff, Istoria Teatrului Național din București: 1877—1937, Alcaly, București, [n. y.]
• Ioan Nădejde, „Nereușita socialismuluĭ în România”, în Noua Revistă Română, nr. 33/1901, pp. 385–401
• Z. Ornea, Viața lui C. Stere, vol. I–II, Editura Cartea Românească, București, 1989. ISBN: 973-23-0099-X & ISBN: 973-23-0268-2
• Constantin Titel Petrescu, Socialismul în România. 1835 – 6 septembrie 1940, Dacia Traiana, București, [n. y.]
• Andrei Popescu, „Grigore N. Filipescu (1886–1938): Repere biografice”, în Analele Universității din București. Seria Științe Politice, vol. 14 (2012), nr. 2, pp. 17–46.
• fr Georges Sorel, „Lettres de Georges Sorel à Jean Bourdeau. Deuxième partie: 1913–1921”, în Mille Neuf Cent, nr. 15/1997, pp. 127–214 (republicat de Persée Scientific Journals)
• Zeev Sternhell, Neither Right Nor Left: Fascist Ideology in France, Princeton University Press, Princeton, 1986. ISBN: 0-691-00629-6
• fr André Voisin, „Revue des périodiques. L'Ère Nouvelle”, în Revue Internationale de Sociologie, vol. II, 1894, pp. 405–406 (digitizat de Gallica)