Insultă
Insulta constă în atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură, precum și fapta de a atribui unei persoane un defect, boală sau infirmitate, care, chiar dacă sunt reale, nu ar trebui relevate.[1]
Aceasă infracțiune, prevăzută de Codul penal al României, ca și cea de calomnie, au fost dezincriminate, fiind abrogate prin art.I pct.56 din Legea nr.278/2006.
Majoritatea țărilor europene (Elveția, Franța, Germania, Spania, Italia, Grecia, Finlanda, Cehia și altele) continuă să pedepsească insulta și calomnia.[2]
Adesea insulta este utilizată ca „armă de luptă”, mai ales în cofruntările publice, televizate, cu scopul de a submina poziția ocupată de adversar și de a-l determina să se angajeze într-o reacție necontrolată care să arate „cât de prost este”.[3]
Sexuală
Insultele verbale iau adesea o formă falsă sau pudendală, referindu-se și la profanitatea ofensivă[4][5] și pot include, de asemenea, insulte ce subminează sexualitatea cuiva.
Percepții
Ceea ce se califică drept insultă este de asemenea determinat atât de situația socială individuală, cât și de schimbarea obiceiurilor sociale. Astfel, pe de o parte, „invitațiile obscene ale unui bărbat la o ciudată fată pot fi insistențele picante ale soțului față de soția sa”.[6]
Note
- ^ Insulta
- ^ „Aspecte privind incriminarea infracțiunilor de insultă și calomnie”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Două vorbe despre insultă
- ^ Desmond Morris, The Naked Ape Trilogy (London 1994) p. 241
- ^ Emma Renold, Girls, Boys, and Junior Sexualities (2005) p. 130
- ^ Erving Goffman, Relations in Public (1972) p. 412
Vezi și
Legături externe
- LA FRONTIERA ISTORIEI / Originea înjurăturii, 7 apr 2009, Adrian Majuru, Ziarul financiar
- Insulte & injurii – un elogiu al vulgarității, 1 iunie 2009, Cecilia Stroe, Descoperă
- Păcatele limbii și limba păcatelor, 11 aprilie 2014, Dan Caragea, Adevărul
- Limbajul licențios, 25 iulie 2014, Dan Caragea, Adevărul
