Povestire în ramă
Povestirea în ramă aparține genului epic și este procedeul prin care una sau mai multe narațiuni de sine stătătoare se încadrează într-o altă narațiune mai amplă numită „narațiune-cadru”,[1] care să le cuprindă în aceeași atmosferă epică, iar interesul se conturează asupra modului în care se povestește.
Un exemplu de operă literară ce utilizează această tehnică îl constituie Hanu-Ancuței de Mihail Sadoveanu.
Povestirea în ramă apare și în piese de teatru (Tragedia spaniolă de Thomas Kyd), film (Cântând în ploaie),[2] TV, jocuri video și în alte combinații ale acestora.
Trăsături
- spațiul desfășurării acțiunii este unul privilegiat și ocrotitor (un topos), în care mai mulți povestitori relatează întâmplări pilduitoare, respectând un ceremonial prestabilit și desfășurând o artă a discursului memorabil.
- rolul naratorului este acela de a intra în pielea fiecărui povestitor, evidențiind particularitatea stilului specific și talentul de a stârni interesul auditoriului.
- timpul narativ se situează într-un plan al trecutului, naratorul enunțând evenimentele întâmplate prin evocare.
- subiectul narațiunii este dat de povestitor, care poate fi martor sau narator-personaj ori numai mesager al întâmplărilor evocate.
Exemple
- O mie și una de nopți
- „Neanderthal Planet” de Brian Aldiss
- "Riga Crypto si Lapona Enigel" de Ion Barbu
